Intreruperea de sarcina prin aspiratie este o alegere care intervine atunci cand apare o sarcina neplanificata sau cand investigatiile pot semnala anumite anomalii ale fatului; avortul este o interventie chirurgicala posibila intre saptamana a 5-a si a 12-a de sarcina, diagnosticata ecografic. Procedura poate fi efectuata cu anestezie generala sau locala si dureaza aproximativ 15 minute. In cazul in care pacienta nu cunoaste RH-ul si grupa sanguina, medicul ii poate recomanda efectuarea acestor analize de sange care pot fi recoltate in aceeasi zi in care are loc si chiuretajul uterin.
Pentru ca intreruperea de sarcina sa poata fi efectuata este important ca sarcina sa vie vizibila ecografic pentru a elimina riscul unei sarcini ectopice. In acelasi timp recomandam pacientelor care au luat decizia de a intrerupe sarcina sa nu astepte foarte mult deoarece cu cat sarcina este mai avansata cu atat cresc eventualele complicatii dupa un avort chirurgical.
La Marie Stopes intreruperea de sarcina se efectueaza prin aspiratie cu anestezie generala: in timpul procedurii de avort pacienta nu simte nimic, nu simte durere, aspiratia se efectueaza cu o canula de plastic de unica folosinta, toate instrumentele medicale folosite sunt sterilizate conform protocoalelor medicale in vigoare.
Desi in timpul procedurii de avort pacienta nu simte durere, dupa intreruperea de sarcina in functie de varsta sarcinii, pacienta poate resimti usoare crampe/dureri ca la menstruatie (la o sarcina de 5-6 saptamani), dureri medii (la o sarcina de 7-8 saptamani), dureri mai intense (la o sarcina de 9-12 saptamani) deoarece uterul se retrage la forma initiala dinaintea avortului, uterul fiind un muschi, aceasta retragere este insotita de dureri mai mici sau mai mari. La Marie Stopes, pacientei i se administreaza analgezice pana la disparitia durerii.
Perioada de recuperare dureaza intre o ora si patru ore de repaos la clinica.
Exista un risc scazut asociat cu intreruperea sarcinii desi pana in prezent nu exista dovezi ca intreruperile de sarcina ar avea un efect asupra fertilitatii viitoare sau asupra altui aspect legat de sanatatea aparatului genital.
Riscul cel mai frecvent dupa intreruperea de sarcina consta in aparitia unei infectii, mai ales daca exista deja o secretie abundenta in vagin. Acest risc poate fi redus daca pacienta urmeaza recomandarile si tratamentul recomandat de catre medicul care efectueaza aceasta procedura.
In cazul sarcinilor incipiente exista riscul ca sarcina sa nu fie depistata ecografic datorita faptului ca este prea mica. In aceasta situatie se recomanda sa reveniti la clinica la un interval de timp indicat de medic pentru a confirma sarcina.
HEMORAGIA – pierderi de sange, cu sau fara cheaguri in timpul procedurii de intrerupere de sarcina sau in zilele urmatoare, de obicei mai mult ca la o menstruatie obisnuita.
INFECTIILE – pot aparea mai ales daca exista deja o secretie abundenta in vagin sau anexite preexistente si se pot agrava cu febra, frison.
HEMATOMETRIA – retinerea de cheaguri de sange in uter dupa procedura, in special in cazul femeilor care nu au nascut, sunt la prima interventie de acest fel, au un uter retrovers, un col spastic, este o sarcina mare sau care au un col cicatricial dupa nastere sau un uter cicatricial dupa o operatie de cezariana sau fibromatoza uterina.
Este important ca pacienta sa constientizeze faptul ca dupa intreruperea de sarcina poate ramane din nou insarcinata de aceea este recomandat ca daca nu planifica o noua sarcina sa opteze cat mai curand pentru o metoda contraceptiva adaptata nevoilor: Pilule contraceptive, Sterilet de cupru (Cooper T), Sterilet Ballerine, Sterilet Mirena, Inelul vaginal (NuvaRing).
In cadrul clinicii Marie Stopes respectam confidentialitatea pacientei. Va rugam ca pentru orice intrebare sa ne scrieti prin intermediul formularului de contact, suntem aici sa va raspundem la orice va ingrijoreaza.